Radu Mazăre a venit îmbrăcat ca un aviator american la deschiderea anului școlar. „Ce crezi că trebuie să faci ca să fii primar? Trebuie să fii ca aviatorii, curajos și puternic”

Radu Mazăre a venit îmbrăcat ca un aviator american la deschiderea anului școlar. Ce crezi că trebuie să faci ca să fii primar? Trebuie să fii ca aviatorii, curajos și puternic
Publicat: 17/09/2012, 12:10
Actualizat: 10/02/2019, 12:34

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a venit îmbrăcat ca un aviator american la deschiderea noului an școlar de la Școala generală „Nicolae Tonitza”, el spunându-le elevilor să învețe și să fie curajoși, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Radu Mazăre a venit, luni dimineață, în curtea unității de învățământ din municipiul Constanța, îmbrăcat ca un aviator american, el folosind această ținută și la o prezentare de modă desfășurată în această vară, în stațiunea Mamaia.

„Știți în ce sunt îmbrăcat? În aviator. Știți cum erau aviatorii? Curajoși! Și învățau carte că dacă nu învățau, nu știau să conducă avionul, mergeau cu el direct în picaj. Sunt între voi care vor să se facă aviatori?”, i-a întrebat Mazăre pe copii, primind atât răspunsuri afirmative, cât și negative.

„Și ce mai vreți să vă faceți? Tu vrei doctoriță, tu vrei dentistă, dar știi că și pentru doctoriță și ca să te faci dentistă trebuie să înveți, că dacă nu înveți și vin să-mi scoți măseaua, mă doare, țip după aia. Cu toții trebuie să învățați. Așa că asta vreau de la voi, vreau să învățați și să fiți curajoși”, le-a spus Radu Mazăre copiilor de la Școala generală „Nicolae Tonitza”.

Unul dintre copiii aflați în apropierea lui Radu Mazăre i-a spus acestuia că dorește să se facă primar atunci când va fi mare.

„Ce crezi că trebuie să faci ca să fii primar?”, l-a întrebat Mazăre pe băiat, după ce îl îndemnase să se urce pe un scaun pentru a putea fi văzut de cei prezenți.

„Să învăț carte și să fiu cuminte!”, a răspuns copilul, iar Mazăre i-a spus: „Nu cuminte. Trebuie să fii ca aviatorii, curajos și puternic. Ia să văd ai mușchi? Mai ai de muncit”.

El i-a promis băiatului respectiv că dacă va învăța bine în acest an, îi va face cadou casca de aviator pe care o avea pe cap: „Uite, mă primare, când termini anul, când termini școala și ai note bune, îți fac cadou casca asta de aviator”.

Radu Mazăre a primit cadou un tablou din partea unității de învățământ.

La festivitatea de deschidere a anului școlar a venit o trupă de teatru, care a încercat să-i facă de pe copii să uite de emoțiile primei zi de școală și i-a antrenat în diverse jocuri. Apoi, copiii au fost invitați să danseze pe acordurile piesei interpretate de Michel Telo. La un moment dat, Radu Mazăre a intrat în rândul copiilor și a dansat pe acordurile melodiei respective.

Întrebat de jurnaliști de ce a venit îmbrăcat în costum de aviator, Mazăre a răspuns: „A venit toamna prea repede peste mine și nu mai aveam haine, doar nu era să vin îmbrăcat în sultan sau în spartan și atunci am luat ținuta pe care o aveam de astă vară și am venit cu ea. Lăsând gluma la o parte, le-am explicat copiilor că în viață trebuie să facă două lucruri: să fie curajoși și să învețe”.

După ce festivitatea de deschidere s-a încheiat, Radu Mazăre a mai rămas în curtea unității de învățământ pentru a face fotografii cu părinții și elevii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Cum îmbunătățești semnalul Wi-Fi. Locul din locuință unde modemul are cel mai bun randament
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×